Filmul românesc de pe Netflix regizat de marele Horațiu Mălăele: povestea incredibilă a unui român după Revoluție

de: Ozana Mazilu
29 06. 2023

Filmul românesc de pe Netflix „Luca” are acțiunea plasată în anul 1989, ultimul an de comunism în România.

Așadar, filmul românesc îl prezintă pe Luca, un student, decide să meargă într-o excursie de o zi în Bulgaria. La biroul vamal, locotenentul poliției secrete Nedelcu îl găsește cu o bancnotă de 50 de dolari ascunsă în rect. Luca este bătut cu sălbăticie de Nedelcu.

Filmul românesc de pe Netflix care îți arată povestea unui român după Revoluție

26 de ani mai târziu, încercând să-și creeze o carieră ca actor, Luca lucrează ca șofer de taxi în New York și devine martor protejat pentru o crimă. Până la proces, Luca se ascunde în România sub identitatea unui om mort. Îl întâlnește din nou pe Nedelcu, care acum este șeful Protecției Martorilor din România şi cesta începe să-l șantajeze pe Luca pentru a-i lua toți banii. Sub noua lui identitate Luca știe că dacă dispare, nimeni nu-l va căuta pentru că e deja mort.

Filmul românesc regizat de marele Horațiu Mălăele ne arata, de fapt, cum arăta societatea românească înainte de 89 și cum arată acum. Prin prisma acțiunii peliculei românești, putem vedea comparația dintre societatea americană și cea românească.

Filmul Luca a avut premiera în mai 2021, într-un context dificil pentru cinematografele românești, din perioada Covid-ului.

Din distribuția peliculei românești fac parte: Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu, Horațiu Mălăele, Rodica Mandache, Liana Mărgineanu, Bogdan Mălăele, Giulia Nahmany și mulți alții. Filmul este regizat de Horațiu Mălăele.

„Luca” este o co-producție Fundația Teatru Contemporan și MovieProduction Entertainment. Producătorii sunt Adrian Lustig și Cristina Dobrițoiu.

Filmul a fost finanțat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Cinema City, Mediacom Romania, Wavemaker Romania, Mindshare Media, Publicis Group Media Bucharest, Next Advertising Achizitii, United Media, Initiative Media, BV McCann, Hyundai, Jaguar, TVR, CEC Bank, Ogilvy & Mather Advertising, Biofarm, Pfizer și Dedeman.